
Aplicația mobilă prodoctor.ro
Mai multe funcții noiSpuneți-ne cum a decurs totul. Acest lucru ne va ajuta să ne îmbunătățim serviciul.
Din 2001 punem permanent în prin plan pacientul și suntem preocupați de asigurarea unei relații cât mai flexibile între clinicile noastre și pacienți. Experiența directă a pacientilor și libertatea lor de a alege sunt foarte importante pentru noi.
Avem, de asemenea, pacienti au abonamente la alte centre medicale, dar aleg Bio Terra Med pentru o a doua opinie sau pentru că au mai accesat serviciile noastre și au fost multumiți, sau în urma recomandărilor.
Creșterea numărului de pacienți a fost una naturală, bazată pe alegerea personală a fiecăruia, urmare și a faptului că medicii noștri și-au exercitat profesia conform deontologiei și eticii medicale.
Suntem onorați de alegerea dumneavoastra. Aceasta vine și cu mari responsabilități – de a respecta profesia de medic, standardele în fața dumneavostra, pacientul, dar și obligația de a deveni din ce in ce mai buni în fiecare zi. De aceea continuăm să investim profesional și material.
Specializare