De asemenea, dr. Bogdan-Sorin Tudurachi este membru în cadrul mai multor organizații profesionale de prestigiu, printre care Societatea Română de Cardiologie, Societatea Europeană de Cardiologie și Asociația pentru Insuficiență Cardiacă a aceleiași societăți.
Nu în ultimul rând, face parte din Colegiul Medicilor din România și desfășoară o bogată activitate științifică, fiind coautor al unor studii de specialitate.
Experiență profesională
Absolvent al Facultății de Medicină Generală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” din Iași, dr. Tudurachi s-a format și s-a specializat în cardiologie în Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. George I.M. Georgescu”, dobândind o experiență diversă.